mardi 22 janvier 2013

Sudumia à Orgòsolo

Biancarelli ci avia avvizzatu à e purcherie, ma cù issu strattu di nuvella, ci prupone di scoprelu in un modu bellu differente, à cavallu trà neò rumantisimu è naturalisimu baroccu. Una rinascita stilistica pè un autore chì risentia forse u bisognu di purgà a so piuma, infine, vulemu dì di lavà si d'una certa cumpiacenza cù e forme bughje di a so scrittura. 



U lucacciu devi a so poca rinoma à l’affreschi è i pitturi rivindicativi chì l’artisti di u mondu interu si sò inginnati à lacà quì com’è signatura di u so passaghju. A moda hà cumminciatu mentri l’anni 60. Sì ghje’ aghju capitu bè ciò ch’idda cuntaia a butti pilosa chì ci sirvia di vida, l’abitanti di u paesu aviani pitturatu i so mura in segnu di prutesta dopu à un cunflittu suciali. A pràtica era piaciuta à tal puntu chì dopu viniani da tutti i parti pà aghjustà ugnunu u so missaghju rivindicativu. Ci voli à dì chì i strampalati è i drugati ùn mancaiani micca, fiddoli mattarasciati di l’insuppurtèvuli è incuscenti beat generation, à creda ch’iddi fariani a rivuluzioni è ch’iddi cambiariani u mondu. Ghjeu, inveci di truvà ‘ssi pitturi magnìfichi com’è tutti l’altri ignuranti chì m’inturniaiani, faciu d’altrondi rimarcà chì tal rializazioni chì raprisintaia un De Andrè cù i perspettivi torti sunendu di ghitarra in una furesta psichedèlica ùn pudia essa chè u fattu d’un ciarbeddu impiutu à LSD, certamenti un paciaghju idealistu chì avia strascinatu i so ciabatti puzzinosi in tutti i ghjuvannari prasciti di u so tempu, trà Woodstock è u Larzac.

- Se un casu persu, mi dissi Peretti, un aguzzinu ch’ùn rispetta nudda ! Làcali sunnià appena ‘ssi ziteddi, laca ch’iddi s’aprissini à a cultura anch’iddi.

- Aguzzinu ùn mi piaci micca. Quant’è pà veda ch’iddi s’aprissini, a sola cosa ch’iddi risicani d’apra, ma a dicu torra cù tuttu u dispiaceri pussìbuli, hè u so culu. L’aghju dighjà furmulata quandu aghju imparatu chì no muviamu ind’è i salvàtichi di quì. Aghju parlatu di « Délivrance », ma ùn cridiu mancu ch’eru vicinu à ‘ssu puntu di a rialità… Fighjola po’ i tenci di diginirati di i nosci òspiti. Sì no ripartimu da quì senza ch’iddu fussi natu u pistu, senza chì no t’avissimu liccatu calchì dannu, voddu bè chì li mi taddessini à u ritornu !

À a me grandi suspresa, Peretti ùn m’insultò micca pà u colpu. Fighjulaia in i canta è vidia com’è mè i dui gruppi d’indigenii, ghjòvani è menu ghjòvani, chì ci vattaiani da luntanu. Erani posti à pusà, à l’oziu, annant’à i scalini davanti à i so casi, è ùn ci musciaiani nienti di francamenti amichèvuli. I vechji erani chjusi, piuttostu duri, è i più ziteddi fanfarunaiani indittènduci cù u baveddu, o avvicinèndusi da u nosciu gruppu di manera un pocu pruvucatrici, cù tutta a smorfia di i paisani chì no cunniscìamu ancu no, è chì no sapiamu ch’idda si pudia trasfurmà prestu in ustilità aparta. Dopu, ripartiani à righjunghja i so amici, com’è chì nudda fussi, ma avendu musciatu à u passaghju à qual appartinia u tarritoriu. Vidiu bè chì stavolta mancu Peretti paria fieru in i so scarpi. Di più, ci voli à dilla, erani pochi belli tutti sti Barbaricini. Bruni, umbrosi, minori è cù i facci tutti sciuti da a stessa casciaghja. T’aviani a tencia stranamenti allungata pà davanti, com’è i pesci, è l’armunia di u tippu fìsicu pudia fà pinsà à calchì razza antica degna d’unu scrittu di Rosny aîné. A parolla chì mi vensi in capu, di manera spuntànea, fù quissa d’animalità, è in u frattempu spirtizaiu da più vicinu ‘ssu biccateddu di Peretti è vidiu bè ch’iddu era scurratu, guasgi li falaiani i sudini da a paura.

- Ma ti cachi adossu ! ch’e’ li dissi triunfenti è scaccanendu. Ti faci in i pantaloni o ghjacarò !

- Aiò basta ! Tù è i to cunnarii !

- Ti pisci in i calzetti o cagnetta ! Quissa po’ allora ùn l’avariu micca pinsata !

Ridiu ma à dilla franca ùn eru tantu tranquillu manch’eu. Micca ch’e’ avissi crettu à i me propii diliria, ma mi diciu chì u locu era prupiziu à ch’idda ci nascissi una malintesa, ma malintesa di quiddi brutti. A me inchiitùdina era ch’una di i ghjuvanetti di u viaghju, una di ‘ssi pìcculi ghjatti ammarziti ch’erani duri à cuntrullà, si scantessi senza dì nudda – forsa pà suvità un Sarduchju mancu troppu mali – è ch’idda caschessi in calchì tràppula udiosa, ch’idda si fessi viulintà à l’appiattu, o gangbangà da u paesu interu, ghjòvani è vechji arriuniti, chì li fessini suchjà i so cazzi mustruosi, o chì li spacchessini u domu sin’à struppialla à vita. Mi vidiu ghjà à fughja cù tutti i ziteddi, rifughjati in u carru, mittindu i crussati à i paisani chì ci assaltaiani cù i so furchi, in u mentri chì a ghjuvanetta pisciaia u sangu pà u culu stracquata annant’à i sedii, piinghjindu è minaccendu di dilla à i so parenti, di balancià à i flicchi ch’eramu accumpagnadori irrispunsèvuli, chì no miritaiamu a corda, è subratuttu u prufissori di corsu, tranchju, è chì s’era inturcatu tuttu u viaghju, ch’era andatu à veda i puttani, ancu, chì si ni vantaia, chì dicia ch’iddu avia trovu i so nùmari annant’à internet, è ch’avia passatu più tempu à futta cù i neri in i cabbulò, o sutt’à l’àrburi in Sorsu, chè à surviglià i so tinti elevi. O allora timiu ch’un bardonu di nosciu vulissi fà u ghjadduchju è ch’iddu si piddessi una rivista in i règuli. Cunnoscu a gattivezza di u Miridianu, a socu bè com’ì i cosi si passani. A pruvucazioni, i parullacci, a pittughjera, i capati, i calci in i canteghji quandi tù se in tarra, a banda chì sparisci in u labirintu di i carrughja dopu ch’idda t’avissi arranghjatu i costi, hè un clàssicu. Innanzi a faciamu ancu no – parlu di bè nanzi chì u nosciu pòpulu si fussi fiminizatu, è chì i nosci ghjòvani fussini turrati i peghju tappetti chì a Tarra avissi mai purtatu, parlu d’un tempu chì i sgaiuffi esistiani sempri, è ch’ùn aviamu bisognu di ciuttacci di capu in a cucaina da a mani à a sera pà avè l’imprissioni d’avenni un grossu paghju, iè, parlu di quandu ci truvaiamu in dui in una stretta, è chì no ci imbuffaiamu com’è veri òmini, chì no arrigulaiamu u diffarenti à cazzotti, chì no ci mittiamu in sangu, ma ch’ùn c’era po’ bisognu di cìnghjasi u rivòlvaru in a cinta par avè l’imprissioni di…

Ci fù un brionu abuminèvuli. 

Marcu Biancarelli

Illustrazioni : pittura murali in Orgòsolo.